Am fost la interviuri de job împreună cu soția ca să ne luăm porția de umilință de la angajatori :D

Actualizată în: 27 mai 2021



“Loserilor fără viitor” din Generația Z…


Sunt sigur ca multi dintre voi sunteti in cautarea unui job.

Sau veți căuta după ce veți termina generala/liceul.

Pentru că părinții voștri n-au bani și/sau nu vă mai place s-o frecați pe jocuri și pe la pierderea aia de timp (in most cases) numită facultate.


Hai să vă zic prin ce am trecut eu, ca proaspăt absolvent de Liceu Tehnologic din 2017, de când am terminat și până acum. Ca să nu trebuiască și voi să faceți ca mine…



Primul lucru pe care l-am înfăptuit după ce-am terminat liceul a fost să depun CV-ul la 14 (paișpe) companii diferite. Joburi entry-level, nu vă gândiți că am vrut să fiu manager, să iau locul vreunui specialist ori să fiu … plătit… prea mult… din prima.


Prinzând valul ăla pre-COVID în care mai toți colegii mei de generație plecau prin Europa în căutare de un trai decent (adică peste 1500 de lei lunar pe care îi iei aici cam la… orice job entry-level!), am și fost contactat! Companiile erau în mare căutare de personal și mai toate se plângeau că “nu vrea nimeni să lucreze!”.




Hai să vă zic și cum au cam decurs:


"Diploma pe care o ai nu mă interesează..."


Eu: (cu zâmbetul tâmp al copilului care încă nu înțelege că a făcut degeaba 12 ani de școală) ”Bună ziua! Am sosit pentru interviul de angajare. Mă numesc …”


Angajator: “Ce știi să faci?”




Eu: “Tocmai am luat Bacul cu specializarea Tehnician Designer Universal” – zâmbetul tot acolo 😊




Angajator: (pe un ton alert) “Nu avem nevoie de așa ceva și nici diploma pe care o ai nu mă interesează, dar dacă vrei să muncești, te aștept mâine în atelier la ora 7:00!


Eu: (zâmbet fading away like lonely tears in autumn rain ☹) “Mă scuzați că îndrăznesc, dar aș vrea să vă explic ce am învățat să fac și la ce cred că mă descurc…”


Angajator: “Am spus că nu mă interesează, dacă vrei să muncești ți-am spus unde și când să vii!”







Eu: (no more zâmbet :I ): “Am inteles, o zi buna sa aveti!”






Daaaar stați așa, nu trageți încă concluziile... să vă zic și cum au decurs celelalte interviuri la care am fost chemat:


FIX. LA. FEL.



Nimic nu a decurs conform fișei postului.


În lipsă de bani de la părinți sau numere câștigătoare la 6 din 49, a trebuit să accept una din “ofertele” de “taci dreacului din gură, fă ce zic eu și ia de-aici 14-18 milioane”.


Șiii… de-aici a pornit cariera mea de specialist în tăcut din gură și executat…chestii.


Niciodată nu mi s-a ascultat punctul de vedere, nici o idee nu a fost nici măcar luată în considerare și nimic nu a decurs conform fișei postului pe toata perioada în care am fost angajat.



Pretenția de a fi tratat ca o ființă umană la job este de neconceput în România.

They just needed another cog in the wheel.


Se zice că dragostea durează 3 ani. Eu am rămas la acest job timp de 4 ani. Doar pentru a putea supraviețui. Pentru acei amărâți de 14-18 milioane. Mă plâng, știu, alții nu-i au nici pe-ăia. Unii n-au mâini, picioare, cap, organe… OK, I get it. Pretenția de a fi tratat ca o ființă umană la job este de neconceput în România.



Singura realizare în acești 4 ani a fost că… m-am căsătorit. Cam devreme, nu? Așa ar spune unii dar we don’t give a shit.


Plecând de la shitshow-ul ăla de job și cu niște experiență în spate, am zis că ar fi logic să aplicăm amândoi în aceleași locuri. Are un pic de logică și raționamentul ăsta, nu? Adică dacă tot luăm niște salarii mizere, măcar să facem o economie împărțind același orar și același drum.


Fiind vorba de perioada asta “specială”, nu am mai primit 50 de oferte din 10 aplicări ca în 2017 dar tot s-au materializat 5 interviuri după nenumărate clickuri pe butoane de “Trimite CV” timp de 3 săptămâni.

Unele locuri de muncă sunt atât de "atractive" încât oamenii se feresc de ele și în plină Pandemie...



Ne-a chemat fără să se uite pe CV-uri :I


Primul interviu:


Ne-a chemat fără să se uite pe CV-uri… eu am intrat primul. După ce s-a uitat pe CV mi-a spus că nu e ceea ce ei caută, că nu e deloc relevantă experiența și ca am pierdut timpul degeaba.


Te-ai fi gândit că s-ar fi oprit aici, că a fost destul faptul că mi-a pierdut timpul și banii de drum chemându-mă pentru un job pentru care, aparent, nu eram calificat. Dar a ținut morțiș SĂ CONTINUE caterinca: mi-a zis că mai bine merg de “Ramadam”(sărbătoarea islamică) in Franta pe la biserici (adică la cerșit).


Atunci, sincer, am inceput sa plang, m-am simțit ca ultimul gunoi. Am luat-o pe soție de-acolo ca să o scutesc de o experiență, până la urmă, traumatizantă pentru un tânăr care nu a greșit nimănui cu nimic și duși am fost.




Dacă nu eram în plină Pandemie, cred că eram duși de tot din România la punctul ăla.


"Aici este fabrica mea și nu țin cont de nici o lege, legea o fac eu aici!”

La următoarele 4 experiențe ne-am gândit să ajungem la interviu unul după altul ca să putem interveni in momentul care unul din noi (al 2-lea intervievat) solicită dubla angajare.



Ca să ne înțelegem – aici nu e vorba de job-uri pentru care se bat 100 pe un post, e vorba de poziții entry-level de lucrători în fabrici/depozite sau alte chestii de gen unde într-o campanie de angajare intră 50 deodată și unde “face sens” să mergi în grupuri, însoțit de un prieten sau, de ce nu, de soție.


La unul din ele, văzând că mai sunt și alții care au venit “în grup” și că intră 2 sau mai mulți deodată, chiar am cerut de la început să intru cu soția.

Eu: “Bună ziua, am venit să acord interviul dar nu singur, ci însoțit de un alt candidat care a depus odată cu mine CV-ul.”


Angajator: “Bună ziua! Mă bucur să văd spirit de echipa, dacă vă cunoașteți, invită-l si pe el in birou.”


O invit și pe nevastă iar ea intră bucuroasă, cu zâmbet din ăla de povesteam mai devreme…


Angajator: ”Ziua bună, domnișoară! Poftiți de luați un loc…”


Ea(sotia): “Bună ziua! Ne simțim norocoși să fim invitați la interviul de angajare împreună. Intenționam a vă întreba dacă firma dumneavoastră e dispusă să angajeze și cupluri.


Angajator: (ton hotarat)“Nici vorbă de așa ceva! Sub nici o forma nu putem fi de acord cu asemenea candidați!”


Eu: “Scuzați intreruperea… De ce? Ce e rău în asta? Până la urmă legea vă permite…”


Și de-aici a început piesa de teatru…


Angajator: “Pai ce? Vrei să stai aici toată ziua după fundul ei? Să nu fii atent la munca ce ți-o dau sau la restul echipei? Sau ea să stea cu ochii pe tine în continuu să își facă motive de discuție pe aici pe la mine?


Ea (soția): “Mă scuzati, nu cred ca ați mai încercat până acum și varianta aceasta… sigur se pot găsi posturi diferite (ăștia angajau mereu pentru vreo 20 de poziții, practic personalul lor suferea o rotație mai mare decât cea a păcănelelor din comună) pentru a evita problemele acestea prezentate de dumneavoastră.”


Angajator: “Sigur, sigur… Voi credeți că aici este loc de întâlniri? Aici este fabrica mea și nu țin cont de nici o lege, legea o fac eu aici!”


Yup.


“Iti oferim 1800 lei primele 2-3 luni si dupa crestem garantat.” Toți au auzit placa asta. Toți după 2-3 ani au același salariu.

Și acum o să vă explic ce am înțeles…


Angajatorii se plâng că nu mai e forță de muncă tânără. Că de ce pleacă mulți tineri peste hotare (mai ales cupluri), de ce nu vor tinerii să muncească în țară, mulți se intreabă de ce nu mai avem personal medical ori alte industrii foarte importante și multe alte văicăreli și jelituri despre faptul că nimeni nu vrea sa își construiască o cariera in Romania.


Raspunsul este unul simplu ca și când ai zice “patron parvenit”:


1. Nimeni nu va putea să își desfășoare activitatea profesională sau să muncească într-un mediu în care libera exprimare este cenzurată;


2. Absolut nimeni nu este de acord cu marginalizarea, diferențierea, rasismul, “pupincurismul” si împărțirea în tabere (ăia buni și ăia proști). Odată ce ești introdus într-un colectiv sau într-un câmp de muncă te aștepți să ți se respecte toate drepturile dacă și respecți toate îndatoririle;


3. Sub nici o formă nimeni nu va accepta să muncească fără sa fie plătit suficient. Până la urmă banii sunt o necesitate, nu sunt un lux. Nu toți avem părinți înstăriți ori facem diverse combinații prin care să ne rotunjim veniturile...


Aici e de menționat:


- primul lucru pe care vor să-l stabilească e salariul. Nu acceptați o idee de genul “Iti oferim 1800 lei primele 2-3 luni si dupa crestem garantat.” În 99% din cazuri va fi o minciună. Am vorbit cu prieteni, cu foști colegi de liceu.


Toți au auzit placa asta. Toți după 2-3 ani au același salariu.

Mai bine stabiliți salariul de comun acord după probele de lucru individuale care trebuie să dureze de la câteva ore la câteva zile.


- cereți MEREU să vi se aducă la cunoștință beneficiile și avantajele oferite (dacă există). Astfel, nu se vor putea eschiva mai târziu.


4. Întotdeauna analizați bine contractele de muncă înainte de a le semna. Trebuie să știi să faci un calcul de la Brut la Net, să te uiți să vezi dacă scrie de bonuri de masă, să vezi dacă e pe o perioadă determinată ori nedeterminată etc.


Cel mai important la un job e să nu îți șteargă zâmbetul ăla tâmpițel de la început.


Menționez încă o dată că tot ce am povestit aici sunt experiențe reale, trăite și nu invenții pentru click-uri. Nu sunt jurnalist/blogger, e primul meu articol și scopul lui e să ajute pe alții să ia decizii privind propriul lor drum în câmpul muncii din România.


Tin sa multumesc echipei site-ului Romania Proasta pentru că m-a încurajat să îmi exprim public trairile (și frustrările) și să dau mai departe aceste sfaturi.


Cel mai important aspect la un job, oricare ar fi el, de la ultimul spălător de cururi de babe până la lucrător în depozit, Tehnicial Designer Universal, Programator ori Top Manager – e… să nu îți pierzi zâmbetul ăla tâmpițel de la început.



Sau măcar să-ți mai revină din când în când fără ca ceilalți colegi să te privească ca pe un nebun.


Ne vedem prin Europa 😊




231 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Umor

Pamflet

Comedie