Niciodată n-a fost mai profitabil să fii hoț în România...

Thu Apr 01 2021 09:00:00 GMT+0000 (Coordinated Universal Time)

Legea lui "Mitralieră", promulgată de Iohannis în uralele infractorilor români.

Fostul deputat PSD, Cătălin "Mitralieră" Rădulescu, condamnat penal în 2016 pentru dare de mită, a reușit totuși să-și lase amprenta pe societate în urma singurului său mandat de parlamentar.

Politicianul ajuns celebru în urma unor declarații belicoase la adresa protestatarilor din 2017, în care a zis că ar fi dispus să "își apere țara" cu AKM-ul "găsit" la Revoluție, va avea acum șansa să se bucure de efectele legii înaintate chiar de el.

În caz că nu v-ați dat seama de schema simplă pe care această lege o face posibilă, redacția noastră a pregătit o explicație pe care o poate înțelege oricine în afară de juriștii din Parlament ori de judecătorii CCR:

Să zicem că firma lui "Mitralieră" decide ca de mâine să nu mai elibereze facturi pentru serviciile de masaj prestate la prostatele interlopilor mai mari în grad. Declară 0 din cei 600.000 de EUR încasați în 2021, în acest fel prejudiciind statul român cu 95.800 de EUR + impozitul pe profit.

Pentru că prejudiciul e sub 100.000 EUR, statul, ÎN CAZUL ÎN CARE ÎL ȘI PRINDE, nu îl va băga la pușcărie cu condiția să achite, chiar și cu întârziere, acei bani.

Dacă nu-l prinde, asta e...țeapă contribuabilule care-ți plătești taxele la zi! Ai 100.000 EUR mai puțin la Buget.

Ce schemă se naște de-aici?

Păi simplu, dragi cititori:

"Mitralieră" își va plăti impozitul doar dacă e "prins" dar atunci când va fi prins va putea plăti datoria către stat aferentă 2021, reținând impozitul datorat pe 2022. Și tot așa ad infinitum. "DUH", ziceți voi acum în cor.

Cine îi explică și lui Dorneanu?

PS. "Mitralieră", suntem cu ochii pe tine, frumosule! XOXOXO